cu doua amigdale mai putin

5 decembrie 2007

sunt linistit ca mi-am indeplinit datoria statistica. am fost acel ‘un
pacient din 50′ care prezinta complicatii in orele de dupa operatie.
sper acum ca ceilalti 49 de insi imi sunt recunoscatori. din fericire
s-a terminat, iar acum am ajuns acasa unde ma asteapta o gramada de
timp liber si, sper, dureri cat mai blande.

 
ceea ce urmeaza e o experienta care i-ar interesa in principal pe
cei tentati de o operatie de scoatere a amigdalelor. cititi
ca sa luati in calcul riscurile, dar va asigur ca avantajele
amigdalectomiei sunt mult mai mari decat acestea. ziua zero a inceput
bine. am aflat ca o sa am parte de anestezie generala. documentasem
partea post-op dar, dintr-o retinere, nu si pe cea despre actul
propriu-zis. daca as fi facut-o as fi aflat ca operatiile ‘pe viu’ sunt
de multa vreme pe cale de disparitie. cel putin la doctorul unde m-am operat eu. inainte de a spune noapte buna,
asistenta mi-a descris procedura si m-a asigurat ca nu as fi vrut sa
merg in operatie doar cu anestezie locala. ar fi fost groaznic, in
special pentru mine. "nu, nici eu nu cred ca as fi vrut", am mai spus
inainte de a adormi. little did we know.
 
m-am trezit ostenit, dar plin de voie buna. nu ma durea prea tare.
din pacate, asta nu a durat mult. habar nu aveam, dar la un moment dat
am inceput sa sangerez. dupa cum mi-a spus doctorita, "un pacient din
50" prezinta astfel de probleme. lucky me. in fine, nu vreau sa insist
cu detalii grafice, e suficient sa spun ca am pierdut destul de mult
sange. scene demne de "ER". o doctorita si trei asistente precipitate,
strigandu-si una alteia comenzi, cu perfuzia in mana, dus pe scaun
inapoi in sala de operatie, cu pensa in gura, strangand intre dinti
metalul rece, poate-poate se va opri. nu s-a oprit decat cand a fost
cauterizata. pe viu.
 
e ciudat, dar, in ciuda starii de agitatie, mai aveam timp sa ma
gandesc la diverse. la faptul ca I. va fi teribil de speriata si ca
nu voi avea cum sa o linistesc. la privirea relativ ingrijorata pe care
mi-am aruncat-o in oglinda inainte de a pleca de acasa, la urarile de
bine de pe blog si da, la viata fara dureri a oamenilor din ‘minunata
lume noua’ pe care am rasfoit-o chiar in ziua operatiei. toate astea in
timp ce strangeam intre dinti pensa sau, dupa caz, deschideam gura cat
mai larg pentru a permite intrarea tuturor instrumentelor – furtun de
aspiratie, cauter si altele asemenea. 
 
intr-un final, toate au revenit la normal. nevertheless, voi uita
cu greu senzatia de neputinta pe care am avut-o toata ziua. nu pot
decat sa fiu recunoscator doctoritelor si asistentelor de la elias. am
auzit multe povesti neplacute din spitale, aici am gasit profesionalism
si oameni dedicati. nu am avut o clipa senzatia ca isi faceau doar
jobul. si asta in ciuda faptului ca le-am solictat destul de mult. in
fine, am plecat, am ajuns acasa, pisicile ma asteptau. ma bucur ca nu
au probleme cu amigdalele.
 
in continuarea acestei insemnari voi povesti, pe perioada
recuperarii, senzatiile si tratamentul, pentru cei care sunt interesati
de subiect. sunt convins ca ceilalti vor gasi relatarea plictitisitoare, asa ca nu o recomand. vreau insa sa trasmit un lucru foarte important. in
ciuda durerilor si chiar a posibilelor complicatii, atunci cand un
doctor competent va recomanda sa scoateti amigdalele, va sfatuiesc sa o
faceti. complicatiile care pot aparea in urma pastrarii acestor surse
de infectie sunt mult mai urate. in ciuda povestii de mai sus, eu sunt
multumit ca am scapat de ele. astept cu optimism sa nu imi mai petrec
sase luni pe an cu acea senzatie ingrozitoare de rau care venea mereu
si mereu din acelasi loc.
 
ziua 1 
toate merg bine. gatul ma doare, dar nu rau, pot sa inghit chiar daca ma stramb un pic. am mancat tot felul de supe si iaurturi. evident, inghetata. am o senzatie nefericita de tuse si incerc sa o blochez pentru ca nu e tocmai indicat sa tusesc. nu e indicat nici sa-mi dreg gatul, desi simt nevoia. nu trebuie sa deranjez procesul de cicatrizare, a spus doctorita. am o poala de medicamente, de toate felurile, de la analgezice la antibiotice si antiinflamatoare , plus pastile de supt. ba chiar si o solutie pentru gargara. FARA ASPIRINA. nu ma dau in vant dupa zilele ce vor urma, dar ma bucur ca macar stau acasa si pot sa citesc, sa vad filme, sa recuperez deficitul de somn.
 
ziua 2 -5
ma doare foarte putin, dupa ce am citit tot felul de marturii urate despre durerile post-operatie nu pot decat sa ma consider norocos. singura durere apare cand inghit, dar e tolerabila. nu prea pot sa dorm pe spate, asa ca dorm pe o parte. mai trist e cu mancarea, m-am saturat de supe si iaurturi. uneori, chiar si pe astea le inghit cu greu.
 
ziua 5-9 
nu s-au schimbat prea multe. durerea la inghitit a devenit chiar mai tolerabila. mai am in continuare ceva in gat, o sa fiu fericit cand scap de ce naiba o fi acolo. am reusit sa mananc chestii relativ solide, cum ar fi piure de cartofi sau un amestec de legume ne-pasate, dar nu am facut pasul spre paine sau alte chestii ‘cu coaja’. am iesit odata afara dar am tinut fularul pana deasupra nasului. ma intreb cat o mai dura. vreau sa mananc normal. mi-e foameeeeee!   

me against myself

3 decembrie 2007
underhill, in forma lui actuala, isi face singur rau. cam asta a
decis, in mare, doctorul. asa ca maine merg sa ajustez cateva lucruri.
doua, mai exact. da, dragi copii, imi scot amigdalele. o sa lipsesc
vreo zi-doua, iar daca supravietuiesc operatiei, ne vedem cat de
curand. cum am auzit numai grozavii despre perioada post- op , presimt ca
o sa fiu teribil de nervos . dar liber.    

 


orasul care nu iubea oamenii

3 decembrie 2007
"ati observat ca in bucuresti nu poti sa mergi pe nicaieri fara sa fii inghesuit, claxonat, eventual strivit de masini?". din toate orasele prin care am trecut, asta e cel mai putin prietenos cu oamenii. da, cu oamenii. cei pe doua picioare, nemotorizati, care nu vor sa ajunga din punctul A in punctul B in 15 minute, cu oamenii care se plimba, pe jos, cu bicicleta, cu cainele, cu gandurile lor.
 
ce piata din orasul asta serveste scopului original cu care a fost creat acest element urban? unde te poti plimba linistit, unde poti sa hranesti porumbeii, unde te intalnesti cu prietenii, pe ce terasa stai sa vezi lumea trecand? toate pietele bucurestene sunt cotropite de masini. pentru oameni – cateva cotloane, pe trotuar , printre dughene. de fapt, care sunt spatiile destinate exclusiv pietonilor? cu exceptia centrului vechi, unde comerciantii au dus o lupta indarjita pentru a-si pastra dreptul de a folosi masinile, nu imi vine in minte alt exemplu.
 
trotuarul? il impartim cu masinile. parcarea pe trotuar este un lucru la fel de firesc ca rasaritul soarelui in fiecare dimineata, politia  o considera absolut normala. noi? noi mergem pe strada, in sir indian, unde suntem claxonati de soferi nervosi, care tocmai au descalecat de pe alte trotuare . in unele cazuri poate fi si mai rau.
 
oprirea circulatiei este un lucru rar in bucuresti. de obicei se intampla numai pentru a face loc altor coloane de autovehicule , oficiale. nu pentru pietoni. decuparea trotuarelor si construirea parcarilor in cartiere, inceputa de negoita si preluata de ceilalti primari de sector rezolva o problema. adevarul este insa ca operatiunea asta ia din spatiul pietonilor pentru a da tot masinilor.
 
primaria nu reactioneaza la solicitarile nemotorizatilor - ne arunca doua tufisuri si o pista lesinata de biciclete. primaria raspunde doar la protestele coloanelor de masini. trebuie sa ai cateva sute de kilograme de fier cu tine ca sa te faci respectat.  autoritatea creste odata cu greutatea. daca mergi pe jos sau cu bicicleta esti nebagat in seama de autoritati si dispretuit de majoritatea soferilor.  
 
ne raman parcurile, cei cativa metri de verdeata pe cap de locuitor in care nu doresti sa te ingramadesti sambata sau duminica. slaba consolare.

s-a aprins bradul

1 decembrie 2007
am fost in piata si l-am pozat. eu si inca vreo suta de mii de bucuresteni. dar nu la ora 7. nici n-as fi putut. in metrou am auzit o femeie marturisind ca a incercat sa iasa din statie la unirii si ca nu a reusit. urma sa incerce si la universitate, de unde s-o ia strategic inapoi.
 
la universitate, concert de muzica populara , oameni urland pe trotuar, ba chiar vreo doua hore – c-asa-i romanul – intr-o aglomeratie crunta, dar mai light decat cea de la unirii. de ce la orice ocazie trebuie sa avem cate un concert de calitate indoielnica care sa blocheze circulatia si bunul gust? noi vroiam la noi. la librarie. iar acolo era ceva mai degajat. la plecare, cu viata cea noua, extinderea domeniului luptei, sirenele de pe titan, opiniile unui clovn , insemnarile dintr-un bordel turcesc si dictionarul de psihologie al lui I., care m-a cocosat pentru restul calatoriei – am descoperit ca bulevardul e la fel de aglomerat.ati observat ca in bucuresti nu poti sa mergi pe nicaieri fara sa fii inghesuit, claxonat, eventual strivit de masini?
 
noi am luat-o pe stradute, printre cluburi, pana la unirii. acolo, la fel. aglomeratie, gunoaie pe jos, masini, politisti si anunturi la megafon despre copiii care s-au pierdut de parinti si viceversa. pe aparate foto digitale si oameni spunand "mah, dar nu e brad , e o chestie de metal". da dragilor, dar ce ati crezut? am facut doua poze, n-am mai cautat unghiul perfect, si am plecat. i’m not impressed.
 
really, trebuie sa ninga, orasul asta n-are niciun aer de sarbatoare.

de 1 decembrie

1 decembrie 2007
azi n-am avut timp sa ma gandesc la istoria mandra a tarii, am fost ceva mai egoist, mi-am petrecut aproape jumatate de zi la supermarket, la cora. nu era aglomerat dar simteam, va spun, o nervozitate in aer. carucioarele se ciocneau, oamenii aruncau priviri ucigatoare cand erau atinsi in treacat, iar doi cetateni erau sa se ia la bataie la coada la cantarul pentru legume si fructe. "comentezi, mah?", a tipat unul dintre ei si s-a protapit in fata aluilalt, dupa care a plecat bodoganind sa-si puna morcovii pe cantar. cred ca e vorba de presiunea zilei nationale. 
 
dar nu din cauza astora am deschis discutia. e altceva. m-a lovit in drum spre raionul de lactate . asteptam intr-un fel de intersectie blocata de cativa indivizi mocaiti care se gandeau – chiar acolo in drum – ce sa faca mai departe, si, in timp ce cugetam daca ar trebui sa ii bombardez cu mandarinele abia cumparate, am simtit. am simtit cum mi se scurge viata. 
 
imi petrec cea mai mare parte a timpului cu lucrari de intretinere . ceva e in neregula.

raman sau plec?

30 noiembrie 2007
de cateva saptamani ma tot gandesc la un lucru: sa raman pe weblog.ro sau sa plec? incetineala cu care se misca in ultima vreme a inceput sa ma exaspereze. la fel si intreruperile. in timpul alegerilor, blogul asta a fost unul dintre putinele care a publicat rezultatele partiale, dar nu obtinerea a fost cea mai dificila, ci postarea lor. e ridicol.
 
un blogger pe care il admir foarte mult m-a anuntat ca intampina uneori greutati in a-mi citi insemnarile si m-a sfatuit sa plec de aici. banuiesc ca nu e singurul care are problemele astea. pana acum am ramas din trei motive. 1. "colegii" de pe weblog.ro, ma refer in special la vidal si alma, dar si la ceilalti, si senzatia aia ca formam o comunitate virtuala aici. 2. pagina de prospaturi. 3. lenea. in cazul celei dintai, cred totusi ca lucrurile nu se vor schimba prea mult doar pentru ca am un wordpress in coada. celelalte pot fi depasite si mai usor.
 
in continuare nu sunt hotarat. mai trebuie sa calculez avantajele si dezavantajele in materie de accesari. ceva sfaturi de la cei care au plecat? am observat ca mai exista  nemultumiri printre oamenii de aici. voi ce faceti? de curiozitate..

o asociatie. jurnalistica

29 noiembrie 2007
mai multi oameni s-au intalnit ieri sa discute despre ceea ce ar putea fi cea mai mare asociatie jurnalistica din Ro. care, se spune, va reprezenta interesele jurnalistilor si nu pe ale patronilor. NU, nu este un sindicat. startul a fost luat la organizatia mai degraba patronala CRP, dar se spune ca lucrurile se vor schimba, important va fi omul cu pix (laptop, whatever). e drept e ca in asociatie, ca membru fondator, se afla  cristian tudor popescu , jurnalist, dar si patron.  
 
prin urmare, ‘asociatia jurnalistilor din romania’ (care a aparut in martie), va incepe sa dea din picioare prin ianuarie anul viitor, iar doritorii (care indeplinesc conditiile si platesc cotizatia lunara de 1 euro) sunt asteptati la inscrieri. AJR-ul isi propune sa apere interesele jurnalistilor, sa solutioneze prin ‘ reglementari specifice’ cazurile de incalcare a deontologiei, sa ia atitudini prompte si ferme, precum si alte lucruri pe care le gasiti in statut. isi propune sa obtina si reduceri sau intrari gratis la muzee and stuff pentru jurnalisti , dar asta nu e in statut.

azi nu sunt patriot (poate maine)

29 noiembrie 2007

mig-uri zboara peste berceni in formatie de lupta, kiseleff -ul tremura ca tramvaiul 34, zgaltait de coloana de blindate, undeva, pe marginea strazii, cativa patrioti inchid ochii si se gandesc la fasolea care asteapta cuminte, la inmuiat, e clar dragi cetateni,  vine ziua nationala a romaniei. stiri, traficul blocat si soferi nemultumiti, vesnicul "stiti ce sarbatorim pe 1 decembrie ?", humvee-uri venite pe firul axei in dotarea armatei, specialisti in tehnica de lupta, basescu, melescanu , tariceanu, cozi la mancare gratis, mari romani, o zi libera, patriotism .

da, patriotism. un sondaj gallup pt. agentia de strategii guvernamentale spune ca primele lucruri care le vin romanilor n minte si de care/pentru care se simt mandri de origine sunt patriotismul (24%), caracteristicile poporului – ospitalitate , h?rnicie (7%), cultura (4%), zonele geografice (4%), tradi?iile ?i obiceiurile p?strate (4%), istoria ??rii (3%).

care va sa zica traditionala ospitalitate a romanilor, harnicia vizibila pe orice strada, obiceiurile, istoria mandra, zonele de relief (armonios imbinate – avem de toate intr-o singura
tara
dom’le, ca-n reclama), tot ce ne-a spus tovarasa invatatoare a ramas intepenit in noi si nu, doamne fereste sa ne punem vreo intrebare. eu unul sunt tare mandru de vulcanii noroiosi, muntii macinului spre exemplu nu-mi plac asa de mult ca is tociti. 

revenind insa la primul punct, e un pic neclara exprimarea (sau mi se pare mie?), dar ce inteleg eu de aici e ca un sfert dintre romani sunt tare mandri ca sunt patrioti. adica sunt mandri ca-si iubesc
tara
. adica sunt mandri pentru ca declara ca-si iubesc
tara
. adica sunt mandri pentru ca isi atribuie singuri o calitate incerta. cum vine asta?

si tot n-am inteles cum vine treaba cu patriotismul asta. esti patriot daca ii injuri pe unguri? dar pe rromi? daca nu-i injuri, atunci nu mai esti patriot? patria ii include pe toti cetatenii sau numai pe "adevaratii romani"? trebuie musai sa-ti placa carnatii de plescoi? dar daca iti pui pe blog un banner cu "I support my country!" e de ajuns? esti patriot daca incalci legea? e ceva in neregula cu mine daca nu simt ca tara in care traiesc ar trebui sa beneficieze in mod automat si exclusiv de sustinerea mea? 

si, ultima, dar cea mai importanta. e patriotismul o virtute?

desfiintati gradina zoologica!

28 noiembrie 2007
umanoizii de la ZOO baneasa au ucis un jaguar. biata pisica a vrut sa sara gardul, sa evadeze probabil din mizeria in care era tinuta. indivizii au tranchilizat-o si dupa aceea au sufocat -o cu laturi. pentru ca nu sunt competenti sa lucreze cu animalele. ce sinistru. ZOO baneasa e ca o romanie mai mica.  
 
ii pasa cuiva? acum vreun an au ucis elefantul gaya, in acelasi stil. un raport facut dupa cazul gaya arata nu numai ca angajatii gradinii zoologice nu sunt competenti, dar si ca vreo suta de animale au murit in ultimii ani.
 
ii pasa cuiva? sunt doar niste animale. e doar un elefant, e doar un jaguar, noi suntem oameni. noi suntem cei importanti. noi avem problemele mai importante. nu trebuie sa fim ridicoli. 
 
desfiintati dracului gradinile zoologice din romania! de ce trebuie sa sufere niste animale pentru ura si nepasarea voastra? 
 
update1
viceprimarul murgeanu ne linisteste: "jaguarii se inmultesc repede". de ce n-ati zis asa de la inceput domnu’ murgeanu? acum suntem mai calmi. chiar si doamna directoare anca oprea va avea mult de furca pana va reusi sa-i omoare pe toti.

mantuirea costa un miliard

28 noiembrie 2007
cotidianul trage linie:
monstrul de beton care ii va mantui pe romani costa aproape un miliard
de euro. asta pentru ca noul prea fericit a dublat costurile
constructiei catedralei. cei mai multi bani ii dam noi. mai bine de 300
de milioane costa terenul daruit de stat bisericii, ca pe vremea lui
stefan cel mare. peste 400 de milioane costa constructia , iar senatorii
tin neaparat ca noi sa acoperitm jumatate. in conditiile astea, cele 9
milioane de euro electorale donate de tariceanu (tot in numele nostru),
sunt un biet mizilic.
 
suntem datori tuturor. la prieteni, la banci, iar acum, si lui dumnezeu.

 


Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X